Csíky Boldizsár

Csíky  Boldizsár jr. s-a născut la Reghin în 25 noiembrie 1968 şi, din copilărie, a demonstrat surprinzătoare calităţi muzicale. A urmat Liceul de Artă din Târgu Mureş, unde i-a avut ca profesori pe Szőnyi Márta şi Ávéd Silló Éva. Şi-a continuat studiile la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj cu profesorii Ileana Prada şi Dana Borşan, iar la compoziţie cu Hans Peter Türk. Ca student a câştigat cinci premii naţionale de interpretare pianistică, iar în 1994 a primit premiul „Cella Delavrancea” acordat de maestrul Dan Grigore.

Din anul 1991 a urmat cursuri postuniversitare cu Maestrul Jenő Jandó, profesor universitar la Academia de Muzică „Franz Liszt” din Budapesta. În 1992 a primit o bursă de studii la cursurile de măiestrie din Lübeck (Germania) cu profesorul Lev Naumov. Între anii 1993-1997 participă la cursurile de măiestrie susţinute de profesorul Walter Krafft din München. În 1998 participă la recomandarea maestrului Dan Grigore la cursul de vară de la Fontainebleau (Franţa), unde frecventează cursurile profesorilor Gabi Cassadesus, Philippe Bianconi şi Philippe Entremont. În anul 2000, după numeroase colaborări, aproximativ 40 de concerte pe an, directorul muzical (Walter Krafft) al instituţiei Münchener Musikseminar (Germania) îi acorda titlul de solist permanent.

A susţinut concerte cu toate orchestrele simfonice din România şi a realizat mai multe înregistrări: CD, la Radio şi TV. A fost invitat în repetate rânduri ca membru al juriului concursurilor internaţionale de pian, susţinând de asemenea cursuri de măiestrie în ţară şi în străinătate.

Ca artist interpret, a susţinut peste 800 de concerte şi recitaluri în toate centrele muzicale din ţară şi peste hotare: Austria, Anglia, Bulgaria, Elveţia, Franţa, Germania, Italia, Scoţia, Rusia, Republica Moldova, Ucraina, Ungaria, Cehia, America şi Japonia. A colaborat cu dirijori de talie mondială printre care amintim: Erich Bergel, Ion Baciu, Emanuel Elenescu, Emil Simon, Petre Sbârcea, Ludovic Bács, Aczél Ervin, Remus Georgescu, Cristian Mandeal, Horia Andreescu, Ilarion Ionescu-Galaţi, Sabin Pãutza, Gheorghe Costin, Edvard Tschivzhel, Kocsis Zoltán, etc.

În anul 2006 obţine titlul de Doctor în muzică cu lucrarea „Stileme ale creţiei pianistice la A. Skriabin – de la postromantic la modern”. În prezent ocupă funcţia de profesor universitar la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj. Studenţii clasei sale de pian sunt distinşi cu premii la concursurile de pian din ţară şi din străinătate, unii dintre ei având deja o activitate concertistică şi pedagogică bogată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *